Toată lumea spune despre justiţie că este coruptă....... Noi muncim în sistem şi nu suntem corupţi.......(cel puţin nu încă)

miercuri, 24 decembrie 2008

Cadeaux !


Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, am primit si noi, grefierii, un cadou din partea domnului ministru Varujan Vosganian, cel care ţine în buzunar portofelul ţării.
Adresa comunicată de dumnealui, printre alte menţiuni referitoare la „cum să strângem cureaua”, indică si măsura limitării cheltuielilor privind compensarea orelor suplimentare cu acordarea de timp liber corespunzător, pentru ultimele două luni din an.
Aici intervine o problemă. Timpul liber corespunzător începe să devină o utopie, din moment ce nici măcar concediul legal de odihnă nu a fost în întregime efectuat, iar situaţia de a se acorda la sfârşitul anului zile libere aferente orelor suplimentare efectuate este pe cât de ilară şi ridicolă, pe atât de imposibilă!
Cum să-ţi iei zile libere din moment ce toţi judecătorii şi-au redactat dosarele din fişet ( că doar vine sfârşitul anului!), unele mai vechi decât altele, şi te-ai trezit în câteva zile cu fişetul plin de dosare pentru tehnoredactat!? Cum să-ţi iei zile libere din moment ce în săptămâna premergătoare sărbătorilor de iarnă ai fost în şedinţă de judecată?!
Dacă a fost o glumă, atunci a fost una nesărată! Cert este că domnul ministru are umor, mai exact – umor negru!
Fiind o categorie de personal care nu beneficiază de prima de Crăciun, nici măcar de acea amărâtă pungă cu dulciuri pentru copiii neglijaţi de părinţii lor grefieri, acum nu ni se mai plătesc nici orele suplimentare în perioada cea mai grea, dar si mai costisitoare din an!
Aşa fiind, Crăciun fericit tuturor si multă sănătate!
Sănătate să avem, că bani de cadouri şi medicamente nu primim!

marți, 23 decembrie 2008

Ministrul cameleon


De ce ne interesează cine e ministru al justiţiei ? Pentru că se presupune că persoana ce ocupă respectivul fotoliu are posibilitatea şi puterea de a ne ajuta atât în privinţa salarizării cât şi în ceea ce priveşte legislaţia referitoare la activitatea noastră.
Până la alegerile din 30 noiembrie aveam ca ministru un reprezentant al PNL în persoana domnului Cătălin Marian Predoiu. În timpul mandatului său a reuşit performanţa să nu îl intereseze personalul din instanţe şi parchete, doar apărea la TV să afirme ce salarii imense au magistraţii. Despre noi ? Linişte deplină.
Realizările domniei sale vizează o categorie de personal ce nu munceşte în cadrul instituţiei conduse de domnia sa, respectiv avocaţii. De ce ? Pentru că profesia sa este de ... avocat.
Să fim precişi şi să exemplificăm :
1. a majorat onorariile din oficiu în materie penală cu peste 150% (profesorii sunt în stare să blocheze anul şcolar pentru o majorare de doar 50%, noi avem hotărâri judecătoreşti privitoare la restanţe salariale neachitate, etc. Pentru noi nu sunt fonduri - mai bine zis nu mai sunt că doar nu trebuie ca avocaţii să-şi schimbe meleul cu vreun Logan)
2. a alocat fonduri imense pentru ,,asistenţă gratuită în materie civilă" (sumele se strâng într-un fond special pentru a fi plătiţi avocaţii ce vor asigura acest tip de asistenţă)
3. a promovat o ordonanţă de modificare a Legii avocaţilor (se poate intra în breslă numai cu examen, nu poate exista decât un singur barou, etc)
La momentul la care şi-a făcut bilanţul ...printre altele menţionează că Legea salarizării personalului din justiţie ce trebuia promulgată în noiembrie o lasă în sarcina noului ministru, el nefiind capabil.
A venit şi ziua votului : am mers să votez (nu spun cu cine ci doar că am votat un alt partid decât cel din care făcea parte domnul Predoiu) Am sperat că votul meu îmi va aduce un alt partid la conducere şi binenţeles un alt ministru.
Nu mai contează cu cine am votat, cert e că respectivul partid a ajuns (nu singur) sa formeze un nou guvern. Fericire mare : am câştigat ! Deja îmi imaginam un alt ministru - independent chiar !
Într-o seară neagră mă uit la ştiri : apare BOC şi POC ! - noul ministru (independent binenţeles) este domnul Cătălin Marian Predoiu !!!! O.K. am un sentiment de deja-vu, mă gândesc că am probleme cu vederea şi auzul, caut alt post de ştiri : noul ministru este domnul Cătălin Marian Predoiu !
Repede mă reped la buletin : a! este explicabil - sunt cetăţean român !
Pentru că nici în ţările bananiere două partide ce sunt la guvernare şi se luptă pentru fiecare funcţie posibilă nu pun la conducerea unui minister o persoană membru al unui partid din opoziţie.
Liderii PD-L şi PSD+PC dau declaraţii presei : Predoiu este suprema persoană ce poate ocupa o astfel de funcţie, va demisiona din PNL, o să facă şi o să dreagă.
Da de unde ! Predoiu se autosuspendă din calitatea de membru PNL, deci nu a demisionat.
Apare la TV cu acelaşi zâmbet protocolar, trece de comisii, trece de plen. Ultima speranţă stă în Traian. Da de unde...
Aşa că începând de azi avem un nou ministru !
Se întrevăd nori negrii în justiţia română.
Speranţa a murit....
Să vă urez sărbători fericite ?

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Normarea muncii si orele suplimentare


Toţi grefierii de şedinţă fac ore suplimentare. Da, grefierii de şedinţă, pentru că prim-grefierii, grefierii-şefi, dactilografii ori arhivarii …nu prea.
Lucrul acesta a devenit un reflex, mai ales la instanţele cu volum mare de activitate. Daca pleci la ora 16.00 de la serviciu, spui, de fapt, că ai plecat mai devreme, aveai o problemă de rezolvat, eventual băncile se închid pe la 17.00, iar pe copil nu-l mai ţin cei de la cămin pană seara.
Problema intervine la normarea muncii. Teoretic, orice formă a muncii se normează; practic activitatea grefierului se normează destul de greu. De exemplu - pentru lucrul unui dosar avem nevoie de o jumătate de oră, în cel mai fericit caz. Dar, staţi puţin! Depinde de dosar, de discuţiile făcute în sală, de corespondenţa dispusă de preşedinte etc.
Să nu uităm de acel du-te –vino pe la judecători, prin arhivă; să nu uităm de scrierea condicilor de şedinţă (inclusiv a soluţiilor uneori), de introducerea datelor în Ecris, de întocmitul listelor de şedinţă; de conversaţia telefonică adiacentă cu penitenciarul şi baroul.
Să încercăm acum să normăm munca grefierului şi să raportăm activitatea sa la cele 8 ore de program si la termenele de soluţionare a lucrărilor, nu este posibil.
Aici intervine CEREREA. Mai exact- cererea prin care se solicită plata orelor suplimentare şi care se consideră a fi dovedită numai atunci când este vizată de judecător şi este vizată doar atunci când ai terminat şedinţa de judecată pe la 18.00-19.00, ori când te-ai prezentat la serviciul de permanenţă noaptea sau în week-end. Asta dacă nu se strâmbă din nas….şi nu mai vezi nicio viză!
Practic în două situaţii cererea este dovedită şi se acordă plata orelor suplimentare(dacă doreste Maria-sa - conducatorul instanţei). Dar, tot practic, în fiecare zi grefierul stă cel puţin până la orele 18.00 la serviciu şi, uneori, se prezintă sâmbăta, duminica ori de sărbătorile legale pentru a-şi efectua lucrările.
De ani de zile se doreste normarea muncii grefierului - însă numai de noi !
Toate celelalte categorii de bugetari fug ca dracu de tămăie dacă aud de normarea muncii, noi ne dorim acest lucru pentru că nu mai reuşim să facem faţă volumului de activitate. Colegi de-ai noştrii au murit prin instanţe, alţii sunt luaţi cu ambulanţele de la locul de muncă, de boli profesionale nu mai vorbim.... Nimeni nu e interesat! Lumea vede justiţia ca fiind fomată numai din magistraţi. Pe lângă ei suntem şi noi, persoanele în robe gri ce muncesc la fiecare adresuţă dintr-un dosar.
Acesta poate fi un strigăt disperat :
Suntem oameni, nu suntem roboţi!
Sau suntem ?!